Una caldă și una rece, despre pandemie: vestea bună a OMS, în contextul anunțului trist al AstraZeneca

de: Alexandru Puiu
24 02. 2021

Pandemia continuă să reprezinte o problemă globală a cărei consecințe pe termen lung le vom afla peste foarte mult timp. Din fericire, viitorul pare totuși să fie un pic mai optimist.

În această dimineață, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că numărul total al deceselor asociate cu Covid-19 au scăzut cu 20% săptămâna trecută, iar numărul cazurilor confirmate de coronavirus a ajuns la a șasea săptămână consecutivă de scăderi. Cu alte cuvinte, suntem pe un făgaș bun, chiar dacă unele țări se descurcă mai bine decât altele în privința efortului de vaccinare în masă. 

”Numărul global al cazurilor noi raportate continuă să scadă pentru a șasea săptămână consecutivă, cu 2,4 milioane de noi cazuri săptămâna trecută, o reducere de 11% față de săptămâna anterioară”, a transmis OMS.

Din aceeași analiză, aflăm că bilanțul deceselor a scăzut deja de trei săptămâni consecutive, iar scăderea este departe de a fi una neglijabilă. Săptămâna trecută, la nivel global, și-au pierdut viața din cauza coronavirus 66.000 de oameni, cu 20% mai puțin comparativ cu cele 7 zile anterioare.  În final, până la această oră, pandemia de Sars-Cov-2 s-a reflectat în 110,7 milioane de infectări și 2,4 milioane de decese.

La capitolul vești proaste, AstraZeneca a anunțat că va livra în trimestrul doi al acestui an mai puțin de jumătate dintre dozele de vaccin contra Covid-19. Informația a fost confirmată pentru Reuters de către un oficial European.

În speranța obținerii mai multor informații pe marginea subiectului, cei de la Reuters au contactat compania, iar AstraZeneca nu a negat informația. Partea bună este că, printr-un comunicat de presă emis ulterior, a spus că se străduiește să crească productivitatea în speranța livrării celor 180 de milioane de doze contractate. Probleme se înregistrează deja și în ceea ce privește dozele promise în primul trimestru al acestui an de către producătorul anglo-suedez. Aceeași sursă citată a afirmat că vor fi distribuite în Europa doar 40 de milioane de doze în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu cele 90 de milioane din contract.

Această scădere, despre care abia acum se află, vine după o reducere majoră a livrărilor din primul trimestru și ar putea afecta capacitatea UE de a-și atinge ținta, aceea de a vaccina 70% din populația adultă până la vară.